Yves Saint Laurent: de ce ne bate inima mai tare cand vedem aceste trei initiale?

Putine nume din moda sunt la fel de puternice si de fascinante ca Yves Saint Laurent si putine monograme ne fac sa ne pierdem capul asa de usor. Dar de ce ne fascineaza atat de tare creatiile Yves Saint Laurent si de ce ne bate inima mai tare cand vedem aceste magice initiale?

Cu siguranta, unul dintre motive este istoria acestei case de moda

La inceputul anilor ‘50, dupa o copilarie dificila si nefericita petrecuta in Algeria, tanarul Yves Henri Donau Mathieu Saint Laurent se muta la Paris. Dupa o intalnire providentiala cu Michel de Brunhoff, pe atunci redactor sef al revistei Vogue, caruia i-a aratat cateva schite, tanarul Saint Laurent se inscrie la celebra scoala pariziana de design vestimentar Chambre Syndicale de la Haute Couture. La scurt timp dupa aceea, Saint Laurent incepe sa lucreze pentru casa de moda Christian Dior, unde este numit, la doar 21 de ani, director de creatie. Dar, pentru ca niciodata lucrurile nu se desfasoara asa cum ne asteptam, Saint Laurent este concediat dupa ce casa de moda Dior are cateva sezoane foarte slabe. Destinul spune clar ca acesta este cel mai bun lucru care i se putea intampla, deoarece acum, in anul 1961, este momentul in care pune bazele propriei sale case de moda, numita, simplu, Yves Saint Laurent. Iar restul e… istorie.

Aproape 60 de ani mai tarziu, Yves Saint Laurent ne priveste de sus, cel mai probabil din raiul designerilor, dar mostenirea sa este mai vie decat oricand.


 

Putem spune cu certitudine ca YSL a reinventat eleganta…

Marii creatori de moda nu se limiteaza la a crea colectii, ci intotdeauna schimba lumea din jurul lor. “Am pus umarul la schimbarea epocii mele. Eu m-am folosit de moda, domeniu cu siguranta mai putin important decat muzica, arhitectura sau pictura. Dar am facut tot ce mi-a stat in putinta”, a spus la un moment dat, cu modestie, Saint Laurent. Oh, dar cat de importante au fost, din punct de vedere estetic, schimbarile propuse de el! Moda nu ar mai fi fost niciodata la fel daca YSL nu ar fi creat piesele androgine, daca nu ar fi facut celebrul “Le Smoking” - primul costum barbatesc adaptat siluetei feminine, teribil de sexy si de fascinant, daca nu ar fi reinventat jachetele supradimensionate din blana artificiala, daca nu ar fi introdus in moda hainele safari. Pe scurt, daca nu ar fi reinventat notiunile de sexy si de curaj in moda, atat de bine ilustrate de muzele sale: Catherine Deneuve, Loulou de La Falaise sau Betty Cartroux. “Cand te simti bine in hainele tale se poate intampla orice… Hainele potrivite sunt un pasaport pentru fericire”, a spus la un moment dat celebrul Saint Laurent. Nu putem decat sa fim de acord!

 


In continuare, piesele YSL produc pasiuni aprinse in sufletul iubitorilor de moda: au exact acel accent sexy si urban care transforma o piesa banala in piesa perfecta. Iar daca nu sunteti convinsi, priviti pentru cateva clipe minunata geanta de umar Anita, cu franjuri, semnata YSL. Acum e clar despre ce vorbim, nu?

 

 

Dar a reinventat si notiunea de sexy

Nu ne puteti contrazice, pentru ca YSL a creat unul dintre cele mai sexy si mai controversate parfumuri din istorie: Opium. Lansat in 1977, acest parfum a facut ravagii din cauza numelui, deoarece detractorii l-au acuzat pe Saint Laurent ca aduce o oda acestui drog intens folosit in Extremul Orient. Bineinteles, pentru ca “bad advertising is good advertising”, Opium a devenit cel mai vandut si iubit parfum al momentului. Lansarea sa, de altfel, a ramas o referinta in istoria modei: aceasta a avut loc la bordul vasului Pekin, inchiriat de la un muzeu newyorkez, decorat cu motive orientale si mii de orhidee catleya, si cu nimeni altul decat celebrul scriitor Truman Capote la carma. Ei bine, fascinatia pe care acest parfum continua sa o aiba, la patru decenii de la lansare, este perfect de inteles, deoarece cateva picaturi de Opium pur si simplu reinventeaza notiunea de sexy, printr-un mix de arome de mandarine, cuisoare, coriandru, piper, dafin, iasomie, trandafir, scortisoara, garoafa, santal, cedru, mir, mosc, patchouli, vetiver. 

Iar daca nu ne credeti, incercati-l! Lumea se va schimba dupa ce veti face cunostinta cu universul Opium...

 

 

Daca vreti sa descoperiti propriile motive pentru care numele YSL straneste atatea pasiuni, va asteptam cat mai des pe SOLE. Aici veti gasi accesorii Yves Saint Laurent care va vor face viata mai frumoasa. Vezi selectia acestora printr-un simplu click AICI!