Demachierea ochilor: cum sa nu afectezi genele

Iti doresti acele gene bogate care transforma privirea in cea mai misterioasa poarta spre sufletul tau? Te intelegem perfect. Stii deja ca mascara te poate ajuta cat ai clipi. Insa acelasi tub cu proprietati magice devine si cel mai periculos produs pentru genele tale in momentul in care trebuie sa te demachiezi.

Demachierea incorecta a ochilor poate rupe firele pretioase ale genelor si, seara dupa seara, sa ne lipseasca de volumul atat de frumos al acestora.

Care sunt cei mai mari factori de risc?

Riscam sa rupem genele daca folosim produse demachiante nepotrivite sau ineficiente si daca insistam cu miscari mecanice prea dure. Daca obisnuiesti sa iti demachiezi ochii cu o simpla discheta demachianta cu care freci ochii dinspre interior spre exterior, trebuie sa te avertizam ca ai declarat razboi genelor. Frecarea le agreseaza, le face fragile sau le rupe. Priveste cu atentie discheta dupa ce te demachiezi. Daca observi gene ramase pe discheta, este clar ca faci ceva gresit. La acest risc, adaugam faptul ca mici fibre de bumbac pot sa intre in ochi si sa ii irite sau chiar sa duca la infectii oculare neplacute si periculoase. Daca iti speli ochii direct cu un gel demachiant, va fi nevoie sa insisti pe zona ochilor pentru a scapa de resturile de mascara. Si aceasta insistenta poate cauza neplaceri genelor tale.

Si atunci, cum demachiem ochii corect?

Supriza vine din simplitatea unor gesturi mici care fac o diferenta mare. Indiferent ce metoda de demachiere alegi, este esential sa incepi prin a inmuia mascara de pe gene. Pe zona ochilor se presează ușor o dischetă premium (precum cele reutilizabile de la GLOV!), pe care am pus in prealabil demachiant. Dischetele reutilizabile au fibre mult mai rezistente decat cele din bumbac, asa ca nu se rup si nu agata genele. Aceasta se mentine cateva secunde, fara sa frecam, pentru ca produsul sa fie mai usor de indepartat. Sunt perfecte si dischetele demachiante cu extract de kiwi pe care prietenii nostri britanici de la Burt’s Bees au avut grija sa le imbogateasca cu un demachiant special pentru ochi.

Ce fel de demachiant este potrivit?

In principiu, alegerea unui demachiant pentru intregul ten tine de tipul de piele pe care il avem. Functioneaza apa micelara, demachiantul bifazic sau produsele special destinate ochilor. Secretul demachiantului bifazic Detox Blue Drop sta in mixul interesant de apa micelara, ulei de orez si extract hranitor de alge. Pentru pielea sensibila, iti recomandam sa incerci demachiantul de ochi Perfection Eye Makeup Remover by Giorgio Armani, care curata eficient, revigoreaza si calmeaza pielea din zona ochilor cu o textura usoara, neuleioasa. Daca preferi apa micelara, vestea buna este ca o vei folosi lejer pentru intreaga fata. Pentru tenul uscat, alegem formula hranitoare a apei micelare Fancy Handy. Formula sa este echilibrata si nu necesita limpezire.

Miscarile potrivite

Mai importante chiar decat produsele folosite sunt miscarile pe care le facem atunci ne demachiem ochii si, implicit, genele. Chiar daca instinctul ne spune sa efectuam miscari dinspre centrul fetei spre lateral pentru a curata ochii, genele sunt mult mai protejate daca, dupa ce dizolvam putin mascara presand usor discheta pe fire, efectuam apoi miscari delicate dinspre baza spre varful genelor. Atentie, nu tragem de gene, doar le mangaiem atent cu discheta sau le curatam cu degetele in timp ce ne spalam cu un gel demachiant. Pentru un ten sanatos si echilibrat iti recomandam gelul cu extras de ceai verde It’s Skin. Daca ai tenul gras, te vei impaca de minune cu gelul oil-free Boddy's Pharmacy.