Baza de machiaj. Importanta si trucuri

Nu stiu cate dintre voi folositi un produs destinat bazei de machiaj. De ce se numeste asa? Foarte simplu: pentru ca pune baza machiajului tau. Vreau sa iti dau cateva sfaturi utile si cateva informatii care sa te convinga de importanta unui produs de care o sa te indragostesti.

Ce este baza de machiaj?

Exact cum exista produse destinate fiecarui pas al machiajului, asa exista un produs destinat care sa puna baza machiajului pe care urmeaza sa il realizezi. Construirea unei case, presupune o fundatie. Un machiaj natural si rezistent, presupune o baza de machiaj.

Baza de machiaj sau primer-ul, este un produs usor, care se aplica pe pielea curata, dupa aplicarea unei creme hidratante, de preferat cu factor de protectie. Inchide porii, matifiaza tenul, umple usor ridurile si ofera o aderenta perfecta pentru fondul de ten. De ce sa nu utilizezi un asa produs cand face atat de multe si se aplica foarte usor?

Hai sa-ti spun ce mai face acest produs si de ce este considerat un produs minune de catre toti make-up artistii. Uniformizeaza culoarea pielii, si astfel vei avea nevoie de mai putin fond de ten. Acopera imperfectiunile si iar vei avea nevoie de mai putin fond de ten, dar acum, dupa cateva ore, imperfectiunile nu vor reaparea si nu va trebui sa mergi foarte des la baie pentru a-ti pudra nasul sau a ascunde diferite imperfectiuni. Cel mai mult cred ca te intereseaza faptul ca machiajul rezista si nu crapa, asa ca scapi de griji.

Concluzia: aplica inaintea oricarui machiaj, fie el de zi sau de seara, o baza de machiaj. Pentru a ajunge mai repede la produse, ti-am facut o selectie speciala cu cateva baze de machiaj pe care le-am incercat. Le gasesti AICI.

Articol scris de Alexandra Dragos