Decolorarea parului, mituri si adevaruri

2020 va fi, in materie de culori de par, anul nuantelor calde, mieroase si blande. Blondul revine si el in atentia hairstylistilor (de parca ar fi disparut vreodata!), iar tonurile pe care le vom vedea cel mai des pe catwalk vor fi cele naturale, cu chihlimbar cu mici insertii de suvite neon.

Probabil nu exista o bruneta care sa nu se fi intreba, macar o data, cum i-ar sta cu blond. Asa cum, probabil, exista putine brunete care sa nu fi incercat sa isi decoloreze parul cu cateva tonuri, luandu-se la tranta cu una dintre cele mai temute operatiuni dintr-un salon de coafura: decolorarea parului. Nu-i asa ca iti vine sa iti treci mana prin par, sa ii verifici sanatatea, si doar citind cuvantul?


Decolorarea, acest Bau Bau care isca o mie de semne de intrebare

Decolorarea a devenit un cuvant tabu pentru toate femeile care si-au distrus parul incercand sa ajunga la nuanta dorita de blond. Tehnica presupune extragerea pigmentului din fibra capilara si se poate transforma in dezastru din mai multe cauze. Cele mai importante: hairstylistul nu evalueaza corect firul de par, ne grabim sa ajungem la nuanta dorita desi ni se spune ca este riscant sau tehnica nu a fost aplicata corect. Din pacate, decolorarea este necesara atat pentru a ajunge la blondul cel mai deschis cat si pentru a deschide parul cu cateva tonuri. Am selectat cateva mituri, adevarate si false, pentru a ne face o idee cat mai corecta asupra decolorarii. Poate fi un dezastru pentru par? DA. Poate fi o procedura incheiata cu succes? Din nou, DA! Va invitam sa aflam mai multe despre decolorare si sa o intelegem mai bine.



1. Decolorarea subtiaza parul

ADEVARAT. Tehnica decolorarii consista in extragerea pigmentului din firul capilar. Daca parul este natural (nu a fost vopsit niciodata), vorbim despre decolorare. Daca tehnica se aplica pe un par vopsit, vorbim despre decapaj. Ambele proceduri deschid cuticulele pentru a fi permeabile la solutia de decolorare. Aceasta va extrage pigmentul din fir, care ramane fie mai deschis, fie de-a dreptul incolor in cazul unei proceduri care vizeaza un blond foarte deschis. Realitatea este ca, oricat de bland s-ar derula aceasta procedura, firul de par se va subtia. Cat de mult se subtiaza firul si cat de deshidratat ramane face diferenta intre o tehnica aplicata corect sau incorect. In orice caz, iti recomandam sa iti ajuti parul sa isi revina folosind produse imbogatite cu cheratina si serumuri regenerante.

 


2. Blondul platinat este mai potrivit persoanelor cu par deschis la culoare

ADEVARAT. Stim, este frustrant sa o vezi pe Kim Kardashian trecand de la brunet la blond platinat, insa nimeni nu stie cum arata parul ei dimineata. Specialistii recomanda ca, pentru a pastra sanatatea firului capilar, sa mergem pe o decolorare de doua tonuri. Daca parul este foarte sanatatos, se poate plusa la pana la cinci tonuri la o decolorare. Evident, in acest caz blondul platinat este un drum mai sigur pentru persoanele blonde. Chiar si in cazul unui blond inchis este mai bine ca decolorarea sa se produca in doua, trei etape pentru a ajunge la acel platinat ravnit. Pentru brunetele care tin la sanatatea parului, nu recomandam o schimbare atat de radicala.


3. Parul poate fi decolorat acasa

ADEVARAT, DAR...! Stim cat de fun este sa iti inviti prietena cea mai buna si, dupa un pahar de prosecco si 15 tutoriale de pe Youtube, sa incepeti operatiunea in baie sau in bucatarie, pe muzica voastra preferata si pe accese incontrolabile de ras. Din pacate, riscul sa se transforme in hohote de plans este foarte ridicat! Mult mai intelept este sa te lasi pe mana unui specialist care chiar stie ce face. Acesta va evalua starea firului de par, va decide tehnica potrivita si te sfatuim sa il asculti cand iti va recomanda cu cate tonuri poate deschide parul fara sa se lase cu lacrimi amare dupa. Apoi, foloseste un tratament intensiv de hidratare pentru a reface structura parului si te vei bucura de rezultate spectaculoase.

 

4. Dupa decolorare, parul este iremediabil distrus!

FALS. Parul nu este decat rareori distrus complet de o decolorare. De cele mai multe ori, decolorarea lasa parul mai uscat, mai fragil sau mai aspru. Tehnicile si materialele folosite pentru decolorarea parului sunt mult mai blande decat acum 30 de ani, specialistii participa la traininguri pentru a-si imbunatati constant tehnicile de lucru iar brandurile de beauty ne pun la dispozitie produse foarte eficiente pentru a regenera fibra capilara. Iti recomandam sa folosesti zilnic ulei de par, in special pe varfuri, care sunt cele mai afectate dupa decolorare.

 

5. Decolorarea este ireversibila

ADEVARAT. Odata decolorat, parul nu isi va mai recapata niciodata pigmentul natural pe lungimea care a fost supusa procedurii. Daca te plictisesti de blond, va trebui sa il vopsesti sau sa ai rabdare sa creasca, taind treptat varfurile. Daca preferi o varianta intermediara, poti oricand apela la suvite care sa camufleze diferenta intre nuanta de blond si culoarea ta naturala. Intre timp, foloseste produse pentru revitalizare deoarece aspectul sanatos al parului te va ajuta sa treci mai usor peste diferentele de culoare intre varfuri si radacini.

 

Descopera pe SOLE cele mai cool produse de beauty&style!